Copilul de doi ani scos dintr-o fântână după 11 ore de intervenție este în stare critică. UPDATE

UPDATE 13:07 Copilul salvat este în stare critică, după cum a declarat Raluca Alexandru, purtătorul de cuvând al Spitalului Grigore Alexandrescu, unitatea medicală unde se află internat copilul. Aceasta susține că există multe semne de întrebare în ceea ce privește situația micuțului. Acesta a suferit un stop cardio respirator în timpul transportului, fiind resuscitat. „Contează foste mult cât oxigen a mai ajuns la creier”, a explicat Raluca Alexandru.

Părinții sunt în spital și își pot vedea copilul în fiecare zi.

UPDATE 09:36Prognosticul în cazul copilului căzut într-o fântână în județul Teleorman rămâne rezervat din cauza problemelor pulmonare, acesta fiind în continuare intubat și ventilat mecanic, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru.

„Am înțeles că a făcut stop cardio respirator în timpul transportului, pe o hipotermie severă, a făcut un fel de sindrom de aspirație, asta este problema lui, stând cu capul în jos, probabil că a vărsat sau a înghițit apă din fântână și deocamdată temperatura corpului s-a stabilizat, este în secția de terapie intensivă, rehidratare, starea lui este stabilă, dar este gravă din cauza problemelor pulmonare. Prognosticul este rezervat în continuare. Este ca o pneumonie de aspirație, deci probleme pulmonare pentru că a intrat lichid în plămân. Deocamdată, toate intervențiile sunt de reanimare, nu se fac intervenții de altă natură, dec totul este pe reanimare. El este în continuare intubat, ventilat mecanic”, a declarat Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu.

Acesta este internat pe secția de terapie intensivă.

UPDATE 23.35 Copilul a fost transportat, în timpul nopții de marți spre miercuri, la Spitalul Grigore Alexandrescu, din București, cu un elicopter SMURD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Teleroman, Ion Dragomir, a declarat, în timpul nopții de marți spre miercuri, că băiatul a fost transportat la un spital din Capitală, cel mai probabil Spitalul Grigore Alexandrescu.

„Copilul a fost preluat de elicopterul SMURD și este transportat la București”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Dragomir, purtătorul de cuvânt al Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman.

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat corespondentului MEDIAFAX că băiatul este în stare de hipotermie, deși inițial părea stabil.

„A fost preluat de la fața locului într-o stare medicală care nu este foarte bună. Inițial s-a zis că este stabil, dar totuși copilul este hipotermic, după ce a stat atâta, chiar în pofida faptului că a fost încălzit cu aerul cald care a fost introdus acolo”, a declarat Raed Arafat.

UPDATE 21:18 Copilul a fost scos din fântâna în care căzuse, după 11 ore. Copilul a fost prins cu niște tije care au ridicat în același timp și pompa de apă care îi blocase căderea în puțul care avea 25 de metri adâncime. În momentul în care a fost scos, băiețelul plângea. El a fost evaluat de echipajele SMURD și potrvit șefului DSU, Raed Arafat, dacă situația o impune, va fi transportat la București.

„A fost scos teafăr. I se acordă primul ajutor de către echipajele medicale sosite la fața locului. Intervenția a durat peste zece ore. A fost o intervenție foarte dificilă. Copilul se afla la o distanță de 16 metri adâncime, pe o pompă. Au fost folosite dispozitive speciale. S-a încercat realizarea unei gropi pe lângă fântâna respectivă, astfel încât copilul să fie scos în siguranță. Copilul este în viață, în ambulanță, aceasta este cea mai mare bucurie a noastră. Cu ajutorul celor două tije s-a reușit să agățăm și pompa din interior, dar și copilul și să-l aducem centimetru cu centimetru la suprafață”, a declarat și Gelu Adrian Dragomir, purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman.

Peste 40 de pompieri au depus eforturi susținute, marți, în misiunea contracronometru de salvare a micuțului din Balta Sărată, județul Teleorman. Pompierii au excavat și pe lângă fântână, operațiunea fiind foarte periculoasă în condițiile în care era riscul prăbușirii malulului de pământ.

La locul incidentului se aflau trei autospeciale de stingere, una de descarcerare și un echipaj medical aparținând SAJ. În sprijin au fost trimise un echipaj de salvatori, o autospecială CBRN și spitalul mobil, care au în dotare tunuri cu aer cald, din cadrul ISU București-Ilfov.

UPDATE 20:23Pompierii încearcă să excaveze pe lângă fântâna adâncă în care a căzut copilul de 2 ani, din Balta Sărată, județul Teleorman, pentru a reuși să îl scoată la suprafață. Purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că micuțul se vaită de durere, ceea ce înseamnă că este în viață. În acest timp, pompierii încearcă să excaveze pe lângă fântână.

„Încă se acționează pentru scoaterea copilului din fântână, nu s-a rezolvat. Se excavează pe lângă fântână, să vedem cât de mult se poate avansa, să ajungă aproape de copil și să putem interveni în zona tuburilor respective și să spargem o gaură prin care să extragem copilul. El reacționează. Chiar l-am auzit când se văita că îl doare, asta înseamnă că este în viață. Am auzit «Au, au!». Spațiul este foarte îngust, aproximativ 35 de centimetri, acolo este și o pompă de apă”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Gelu Adrian Dragomir, purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman.

Potrivit ISU, apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 10.30, ceea ce înseamnă că micuțul este în fântână de aproape 10 ore.

Potrivit IGSU, în Balta Sărată, județul Teleorman, intervin peste 40 de pompieri, forțele de intervenție acționează pe două fronturi, atât prin manevrarea unui dispozitiv în interiorul locului în care copilul a rămas captiv, cât și prin săpaturi în exteriorul puțului.

Potrivit reprezentanților IGSU, copilul este monitorizat permanent cu ajutorul unei camere video.

UPDATE 19:01Operațiunea de salvare continuă. Peste 40 de pompieri depun eforturi susținute, marți, în misiunea contracronometru de salvare a micuțului din Balta Sărată, județul Teleorman, care a căzut în urmă cu mai bine de șapte ore într-o fântână adâncă. Copilul este în viață și monitorizat permanent, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit ISU Teleorman, copilul de 2 ani a căzut într-o fântână adâncă din Balta Sărată, în apropiere de Roșiorii de Vede. El se află la o adâncime de 16 metri, poziționat pe pompa cu care se scoate apă și este conștient.

La locul incidentului se află trei autospeciale de stingere, una de descarcerare și un echipaj medical aparținând SAJ. În sprijin au fost trimise un echipaj de salvatori, o autospecială CBRN și spitalul mobil, care au în dotare tunuri cu aer cald, din cadrul ISU București-Ilfov.

„Este o intervenție foarte complexă, sunt trimise echipaje din Teleorman și București, este trimis un aparat experimental pentru intervenția în locuri foarte înguste care este posibil să îl folosească. A fost trimisă și o echipă medicală cu un elicopter SMURD, dar și un alt elicopter care a adus aparatul respectiv, primul adjunct de la Situații de Urgenta care a preluat coordonarea. Copilul este vizualizat printr-o cameră pusă la dispoziție de către colegii de la Poliție care poate să îl urmărească, are lumină, căldură care este introdusă prin aparatele pe care le au pompierii. Să vedem ce decizie se va lua de către cei de la fața locului și care știu cel mai bine situația. Nu este nicio soluție fără risc. Ei trebuie să stabilească care este cea mai bună metodă și cea mai sigură. Copilul este conștient și nu sunt semne că ar avea probleme medicale. Este un copil de un an și 8 luni, e stresat, mai plânge, din cauza asta e dificil pentru că nu poți comunica cu el”, a declarat, pentru MEDIAFAX, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Totodată, două buldoexcavatoare au fost aduse în localitatea Balta Sărată din județul Teleorman. Intervenția este dificilă deoarece fântâna este extrem de îngustă. Potrivit IGSU, salvatorii acționează pentru scoaterea copilului cu ajutorul cordițelor de salvare.

Conform sursei citate, copilul este conștient și monitorizat în permanență cu o cameră video coborâtă la nivelul lui, respectiv la o adâncime de aproximativ 16 metri.

Copilul de 2 ani din Balta Sărată, județul Teleorman, a căzut de mai multe ore într-o fântână adâncă, el nefiind în apă, ci este poziționat pe pompa cu care se scoate apă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Adrian Dragomir, declara, pentru MEDIAFAX, că intervenția este dificilă deoarece puțul este extrem de îngust.

Potrivit acestuia, salvatorii introduc permanent oxigen în puț pentru ca micuțul să nu treacă în stare de inconștiență, iar spitalul mobil și autospeciala CBRN, care au tunuri cu aer cald, se află la fața locului pentru a evita intrarea în hipotermie a copilului.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...